Lasă Facebook-ul, începe să trăieşti!

Sufocant ! Cu dureri de cap ! Cu vinovăţia că n-am făcut nimic util, că am pierdut timpul degeaba. E sentimentul care mă încearcă de fiecare dată când petrec mult timp pe Facebook. Mult timp= ore. 

 Rareori mi se întâmplă să gasesesc lucruri utile şi interesante pe Facebook. Ştiu că sunt dependentă, însă e doar pentru câteva minute de verificare. Ce a mai făcut x ? Ce poze noi mai sunt ? Este ziua de naştere a cuiva ? Atât. E mai mult dependenţa de te miri ce, de aproape nimic, ceva insignifiant, nu de ceva anume, concret. Am intrat într-un mecanism zilnic, dar de care putem scăpa. Am încercat eu şi a funcţionat. Am închis contul şi...redeschis a fost, mai mult pentru informaţiile pe care le primesc pentru facultate, că de altfel, nu. 

 Deci... 

 Pot să tastez şi altceva, nu numai numele faimos care ne mănâncă din timp. 

 Mi se aglomerează privirea şi zeci de ţinute pompoase cu titluri atractive apar zilnic online, pe Wall. Vreau să văd hainele în magazine. Să văd croiala rochiilor pe manechin. Să colind magazine, să fiu sătulă de probat, de modă, de culori. Să pun mâna, să le verific, să nu fie descusute, să probez.

 Nu mai vreau să văd aceleaşi poze postate periodic. Nunta, botez, plimbare, cafea în oraş, în bancă la facultate, în pat la spital, în club cu prietenii săi. Vreau să aud oamenii vorbind, ţipând, să-i văd alergând, zâmbind, enervându-se. 

Vreau să plâng eu, cu adevărat, fără a posta melodii în care alţii plâng. 

 Vreau să citesc vechi pagini ale cărţilor prăfuite de vreme şi nu rânduri seci, care vor să exprime ceva. 

 E firescul vieţii. Al nostru, aşa cum îl ştiam.